Sarcina - trimestrul 1


In primele 4-5 saptamani ale sarcinii multe dintre femei nici macar nu stiu ca sunt insarcinate, asa ca marea aventura incepe abia dupa aceasta perioada.

Primul trimestru de sarcina e cel mai greu. Desi traiesti marea bucurie de a afla ca vei deveni mama, simptomele sarcinii te cam supara, incepand cu saptamana 5-6.

Mai intai apar starea de oboseala, somnolenta si lipsa de energie. Cand am intrat in saptamana a 6-a de sarcina am inceput sa dorm foarte mult. Afara a fost o saptamana cu vreme rece si ploaie, asa ca am "hibernat" zi si noapte la caldura, cu pisicutele mele. Am dormit in 2 saptamani cat pentru 2-3 luni.

Apoi incep greturile. La mine nu au fost deloc matinale, ci se manifestau cel mai rau seara.Au inceput oarecum brusc, cu repulsie fata de aproape orice mancare. Nu suportam nici un miros de mancare. Am mancat multe fructe si lactate. Am baut multe sucuri de fructe.

Nu am mancat timp de 3 luni carne, desi inainte de sarcina mancam carne zilnic. Gustul de carne mi se parea groaznic, indiferent cum era gatita. Nu am mai suportat mirosul de cafea. Si apoi nici nu am mai baut cafea in restul sarcinii.

Ametetile au fost pentru mine cel mai greu moment al sarcinii. Ori de cate ori stateam mai mult in picioare sau faceam un mic efort, ameteam si simteam nevoia sa ma asez. Au tinut pana la 16 saptamani, desi am mai avut mici episoade si pe la 18-20 saptamani.

Dintre alte neplaceri ale primului trimestru: urinarile dese, dureri de spate, constipatie, stari emotionale intense.

Ce trebuie sa faci in primul trimestru de sarcina?

Un prim pas este sa mergi la medic pentru control si confirmare a sarcinii, atunci cand testul e pozitiv.
Este indicat sa faci 2-3 ecografii, analize complete de sange si urina, iar la 12 saptamani dublu-test (ecografie si analiza de sange care iti arata riscul fatului de a dezvolta Sindrom Down).

Am facut ecografii la 5, 9 si 12 saptamani. Este recomandat sa isi faca ambii parteneri testul Rh. Eu l-am facut inainte de sarcina si stiam ca e pozitiv. 

Nu uitati sa luati zi de zi vitamine. Eu am inceput sa iau Elevit imediat ce am aflat ca sunt insarcinata. M-au ajutat foarte mult sa trec peste perioada in care nu prea puteam sa mananc bine si in care ma simteam slabita. Puteti lua orice vitamine vreti sau ce va recomanda doctorul, dar pentru primul trimestru alegeti unele care contin o doza mare de acid folic (ce ajuta fatul sa se dezvolte normal).

Desi primul trimestru poate sa fie mai greu pentru voi, incercati sa va bucurati de orice moment. Sarcina e probabil cea mai frumoasa perioada in viata unei femei si merita sa ramaneti cu amintiri frumoase din aceasta "calatorie".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce mananca bebe la 7 luni

Ce mananca bebe la 10 luni

Dimensiunea fatului pe saptamani