Prima ecografie de sarcina
By http://mamisibebelusul.blogspot.ro/
Prima ecografie de sarcina este probabil cel mai asteptat moment din viata unor parinti. Este primul contact vizual cu "bobul de orez" pe care voi 2 l-ati creat. Este certitudinea ca in burtica incepe sa creasca un pui de om si ca totul s-a schimbat.
Eu am facut primul eco la 5 saptamani, cand abia se vedea micul bob. De atunci am inceput sa ii spun Bobita :) Fizic inca nu ma simteam diferit in nici un fel, dar in suflet crestea zi de zi bucuria, pentru ca imi stiam acolo bobita crescand.
Pentru ca sarcina era intr-o faza incipienta medicul mi-a facut ecografie transvaginala. Ecografia transvaginala reprezinta o metoda imagistica de examinare a organelor reproductive feminine precum uterul, ovarele, colul uterin si vaginul cu ajutorul ultrasunetelor emise de un transductor plasat in vagin.
Ecografia este o metoda neinvaziva, nedureroasa si neiradianta.
Datorita faptului ca nu dauneaza fatului, ecografia transvaginala este folosita pentru a diagnostica si monitoriza evolutia sarcinii. Ea pune in evidenta embrionul si anexele sale, localizarea acestuia, identifica elementele care certifica dezvoltarea normala, precum si anumite anomalii care pot avea repercusiuni asupra evolutiei sale, furnizand date importante pentru obstetrician astfel incat acesta sa poata sa intervina in timp util pentru a preveni eventualele complicatii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Multumim pentru mesaj!